
SEO Copywriting este procesul de creare a conținutului online care poate conduce la o poziție înaltă în rezultatele Google, generează trafic de calitate, încurajează cititorii să interacționeze și îi convinge să acționeze.
Există exemple de conținut care, deși obțin un nivel mare de trafic de la Google, nu contribuie niciodată la obiectivele unei afaceri, ceea ce înseamnă că acesta este inutil. Același lucru se poate întâmpla și cu acel tip de conținut care deși conduce la conversii, nu înregistrează niciodată un trafic ridicat.
Așadar, cum poate un business să profite de beneficiile conținutului pentru a se clasa în primele rezultate ale motorului de căutare Google și pentru a-și atinge obiectivele?!
Este nevoie să se țină cont de anumite sfaturi pentru a se redacta conținutul corect .
1. Potrivirea a 3 factori cu intenția de căutare a consumatorului
Termenul “aparate foto profesionale” pare un cuvânt cheie destul de bun despre care să se scrie o postare pe blog – pentru o persoană care activează în domeniul fotografiei.
Totuși, în urma căutărilor pe Google, se poate observa că paginile de top sunt cele de tip eCommerce. Acestea provin de la comercianții care listează produsele relevante pe care le au de vânzare.
Google nu va clasifica postările de blog pentru această interogare, deoarece știe că persoanele care aplică această interogare sunt în modul de cumpărare, nu în modul de învățare.
Aceasta este prima lecție de SEO Copywriting: Este necesar să se creeze tipul de conținut potrivit pentru cuvântul cheie vizat. Dacă nu se reușește acest lucru, clasarea va merge pe o pantă descendentă.
Acest concept este cunoscut sub numele de “intenție de căutare” și poate fi destul de ușor de înțeles dacă se iau în considerare 3 factori.
a. Tipul de conținut
Tipurile de conținut se încadrează aproape întotdeauna în unul dintre cele 5 grupuri: postări de blog, produse, categorii, pagini de destinație sau videoclipuri.
De exemplu, rezultatele căutării pentru “aparate foto profesionale” sunt aproape toate pagini de produse, în timp ce “cele mai bune aparate foto profesionale” sunt în principal postări de produs.
b. Formatul conținutului
Formatul conținutului se aplică în principal conținutului informațional. Astfel de formate includ instrucțiuni, articole de știri, articole de opinie sau recenzii.
De exemplu, când se caută pe Google “modele de aparate foto”, se poate observa că rezultatele sunt majoritatea despre produse recente, top-uri, ghiduri, recomandări, etc.
c. Punctul de vedere al conținutului
Punctul de vedere poate reprezenta principalul motiv de vânzare prin conținut. De obicei, există unul dominant în rezultatele căutării.
De exemplu, primele rezultate pentru “cum să ...“ se adresează întotdeauna începătorilor şi poate reprezenta un ghid pentru un produs ţintă.
2. Crearea celui mai bun conținut prin analizarea paginilor de top
Google dorește să claseze cel mai relevant și util rezultat pe prima pagină. Așadar, o pagină ar trebui să arate că își merită un loc acolo.
Cum se face acest lucru? Prin acoperirea a tuturor lucrurilor pe care căutătorii doresc să le știe și se așteaptă să le găsească.
De exemplu, dacă un redactor dorește să se claseze în primele poziții pentru “cele mai bune aparate foto profesionale”, din examinarea paginilor cu rezulatele Google, este clar că postarea trebuie să fie o listă.
Dar ce ar trebui mai exact să fie menționat pentru a fi cât mai relevantă și utilă? Cel mai simplu mod de a afla acest lucru este identificarea punctelor comune ale rezultatelor de top.
Așadar, acestea ar trebui cu siguranță menționate în conţinut. Bineînțeles, mai pot fi sugerate și alte produse, acest lucru îmbunătățind utilitatea conținutului pentru căutători și, eventual, relevanța acestuia pentru Google.
3. Construirea de “linking triggers” în conținut
Google afirmă că link-urile (legăturile între pagini / site-uri) sunt unul dintre primii trei factori de clasare. Probabil de aceea există o corelație între link-uri și trafic organic.
Este indicat ca în crearea conținutului să se înțeleagă de ce oamenii dau click pe legături către alte pagini, ce mesaj este pe acel link şi unde se află poziţionarea link-ului în conţinut pentru a declanşa o reacţie viitoare.
Astfel, se pot analiza paginile concurenţiale care trebuie întrecute din punct de vedere al poziției și să se evalueze aceste informații despre link-urile din conţinut.
De reținut este că scopul nu este de a copia ideile, ci trebuie ca acestea să fie înțelese, analizate și corelate într-o formulă mai înalt calitativă și mai utilă.
4. Utilizarea unei formule care să conducă la “consumarea conținutului” fără efort
Citirea unui conţinut online este precum o tranzacție. Cititorii își oferă timpul în schimbul cuvintelor, sperând că acestea le va oferi noi cunoștințe, îi vor încânta și le va îmbunătăți viața.
Dacă ei vor întâmpina un punct în care consideră că este mult prea greoi de citit / înţeles, vor naviga repede pe o altă pagină.
Ca recomandare pentru un conținut care să fie ușor de parcurs se poate utiliza o formulă care să includă aceste puncte:
Adnotări – Adăugarea de note și alte elemente care să ajute la descompunerea unei posibile monotonii a postării.
Fraze scurte și paragrafe – Frazele lungi sunt greu de urmărit. Se pot utiliza cuvinte de tranzacție și împărțirea informațiilor în secțiuni mai scurte.
Multimedia (videoclipuri, imagini, gif-uri etc.) – Includerea acestora şi separarea textului prin multimedia, ajută la ilustrarea punctelor fără nevoia de cuvinte suplimentare.
Citirea copiei cu voce tare – Astfel se pot identifica zonele în care conținutul poate deveni mai greu de înțeles.
5. Atragerea cititorilor cu formula PAS (Problemă – Agitare – Soluție)
Majoritatea oamenilor se identifică dacă conţinutul paginii este ceea ce ei caută pe baza introducerii. O introducere bună (identificarea nevoii) îi vor face să citească în continuare, în caz contrar aceștia se vor întoarce la alte rezultate ale căutării.
Pentru un conţinut atractiv şi bine ţintit, se poate utiliza formula Problem-Agitate-Solve (PAS):
- Problem: identificarea problemei, nevoii;
- Agitate: sublinierea acesteia prin detalierea înțelegerii ei;
- Solve: promisiunea unei rezolvări;
6. Îmbunătățirea experienței cititorului cu un cuprins
Timpul unui cititor este prețios. Conștient sau nu, el verifică întotdeauna dacă un conținut își îndeplinește promisiunea. Dacă conținutul promite un răspuns la întrebarea lui, atenția va fi concentrată pentru a vedea dacă este adevărat. Dacă nu, va părăsi pagina.
Adăugarea unui cuprins (index) permite cititorilor să înțeleagă imediat dacă este probabil ca postarea să răspundă la întrebarea pe care o au. Și dacă da, pot naviga cu ușurință la acea secțiune.
Odată ce au început să citească, s-ar putea să fie absorbiți de modul de exprimare și oferire a informațiilor și să înceapă să citească și restul postării în mod natural.
7. Îmbunătățirea ratei de click cu titluri atractive în rezultatele Google
Poziția 1 în motorul de căutare este inutilă dacă nimeni nu apasă (click) pentru a deschide pagina. Acesta este motivul pentru care trebuie să fie un titlu convingător pentru a atrage click-ul.
Pentru îmbunătățirea titlurilor se poate apela la următoarele strategii:
a. Adăugarea de “cuvinte puternice”
Cuvintele puternice trebuie să fie remarcabile, captivante, care să declanșeze un sentiment. Utilizarea unuia sau a mai multe în etichetele de titlu le pot face mai convingătoare.
Exemplu:
Titlu simplu: 5 beneficii ale drumețiilor
Titlu convingător: 5 beneficii ale drumețiilor care îți vor schimba viața
b. Adăugarea parantezelor
Se poate apela la paranteze pentru a se consolida eticheta de titlu, adăugând astfel un fel de “cireașa de pe tort”.
Exemplu titlu: 5 beneficii ale drumețiilor (conform cercetătorilor)
c. Adăugarea anului în titlu
Unele interogări doresc rezultate noi. De exemplu, dacă se vizează un cuvânt cheie precum “cele mai bune aparate foto profesionale”, căutătorii vor dori să vadă rezultatele actualizate din anul respectiv.
Exemplu titlu: Cele mai bune aparate foto profesionale ale anului 2020
8. Utilizarea unui limbaj simplu
Apelarea la un limbaj complicat (specializat sau care implică numeroase neologisme) în articole poate alunga o parte dintre cititori. Asta înseamnă că postarea nu va fi distribuită, nu va înregistra legături sau nu va conduce la conversii.
Prin urmare, se recomandă cuvinte și propoziții simple, sintaxă necomplicată și proză comprimată. Obiectivul este de a comunica cu cititorul, nu de a impresiona cu un vocabular extins.
9. Îmbunătățirea implicării cititorilor cu metoda “Piramida inversată”
Sunt numeroase pagini care par să îngroape în redactare informațiile importante. Anumiți editori nu pun în prim plan informațiile importante, dar mai degrabă detalii mai puțin de interes pentru cititori.
Piramida inversată înseamnă ca baza să includă ceea ce e important ca cititorii să cunoască, iar vârful ceea ce ar fi plăcut ca detaliu să afle.
Pentru cititorul nerăbdător, acest lucru este perfect. El primește imediat ceea ce vrea și dacă dorește să afle mai multe detalii poate parcurge în continuare conținutul.
Această tehnică jurnalistică aduce beneficii din punct de vedere SEO, astfel încât consumatorii nu trebuie să parcurgă mai multe pagini din rezultate pentru a primi informația necesară, în același timp fiind îmbunătățit și timpul de staționare pe pagină.
Cum se aplică acest lucru? Practic, din introducere ar trebui să se răspundă la întrebarea principală vizată. Restul articolului poate fi completat cu detalii care pot răspunde la întrebări conexe.
10. Adăugarea de elemente care trezesc curiozitatea
Este cunoscut fenomenul în care o data cu vizionarea primului episod al unui serial, persoana care vizionează este acaparată de intrigile care nu se finalizează în cadrul unui singur episod și ajunge să urmărească toate sezoanele.
De ani de zile este folosită această tehnică de succes și poate fi aplicată și în conținutul din cadrul unei postări. De reținut este că până la finalul postării curiozitatea cititorului trebuie satisfăcută.
11. Scrierea în limbajul publicului țintă
Pentru ca un public să fie convin să citească, este nevoie să i se arate că este înțeles. Redactorul trebuie să arate că face parte din el și că poate să vorbească în limbajul lui.
Este nevoie să se cunoască cuvintele, denumirile, expresiile din domeniul despre care se scrie. În plus, există și un avantaj SEO. Datorită “indexării bazate pe expresii“ se poate chiar îmbunătăți clasamentul pentru cuvântul cheie principal.
Cum se poate înțelege “limba” publicului țintă?
O persoană care este familiarizată cu nișa nu ar trebui să întâmpine niciun fel de probleme. În caz contrar, se recomandă analizarea acesteia în comunitățile în care publicul vizat participă (grupuri Facebook, forumuri, bloguri, etc.).
Odată cu alocarea timpului pentru cercetare se pot afla termenii pe care publicul țintă îi utilizează, dar și subiectele pe care le discută, acestea putând deveni idei de postări de blog.
12. Utilizarea de CTA-uri
Pentru ca cititorii să facă pasul următor, este nevoie și de un îndemn la acțiune (Call To Action).
Totuși, asta nu înseamnă că fiecare îndemn trebuie să conducă la cumpărarea produsului sau serviciului în cauză. Nu fiecare cititor este pregătit să cumpere. Depinde în etapă a călătoriei de achiziție se află consumatorul.
Obiectivul pentru moment poate fi și doar cel de atragere spre următoarea etapă a pâlniei de marketing. Aflați în articolul nostru ce este pâlnia de marketing și cum pot fi atrași clienții https://www.livecom.ro/articole-si-noutati/optimizarea-canalului-de-vanzari-sales-funnel
Sfat important: Potrivirea îndemnului cu etapa din “călătoria spre achiziţie” în care se află cliențul.
Conținutul - un instrument pentru SEO puternic
SEO nu se referă doar la clasarea în primele rezultate ale căutărilor Google. Este vorba și despre creșterea traficului de calitate, a implicării consumatorilor, a experienţei pe site și a creșterii conversiilor / vânzărilor.
De aceea, redactarea oricărui conținut este importantă. Este nevoie ca acesta să fie util, relevant, să aducă o soluție simplu de înțeles și, mai ales, ușor de găsit.
Un conținut care promite să aducă rezultatele dorite și care să contribuie la atingerea obiectivelor, poate fi unul care urmează pașii mai sus.
< Anterior | Următor > |
---|