Creșterea în clasamentul Google prin intermediul cuvintelor cheie necesită o atentă planificare strategică.
Specialiștii în Copywriting iau în considerare modul în care motorul de căutare funcționează, dar și ceea ce își doresc utilizatorii pe parcursul întregului proces de scriere. Pentru cei care doresc o mai mare vizibilitate și creșterea în clasamentul Google, înțelegerea copywriting-ului SEO este vitală.
Ce este SEO Copywriting?
Copywriting-ul SEO (optimizat pentru motoarele de căutare) este procesul prin care se creează conținut, ținând cont de anumite cuvinte cheie, cu scopul de a crește în clasamentul Google.
Procesul poate fi aplicat paginii de pornire (homepage), paginilor cu produse, postărilor de pe blog sau chiar profilului de pe site-urile de recenzii. Acest proces favorizează creșterea numărului total de cuvinte cheie care îmbunătățesc clasare în Google.
De ce este important Copywriting-ul SEO pentru clasament?
Google se bazează pe procesarea limbajului uzual pentru a înțelege ce caută utilizatorii și despre ce este vorba în conținutul pe care îl producem.
De-a lungul anilor, modelele NLP (Neuro Linguistic Programming) au devenit tot mai avansate. Pentru a afla mai multe despre tehnologia NLP, utilizatorii pot pune o parte din conținutul propriului site în demo-ul Google Natural Language API. În acest fel, se poate observa modul în care Google lucrează pentru a înțelege acel conținut.
Datorită progreselor NLP, copywriting-ul a evoluat de la utilizarea unor trucuri rapide la crearea unui conținut informativ și valoros pentru utilizatori.
Totuși, Google este încă un robot, iar cei care creează conținut ar trebui să ia în considerare modul în care tehnologia motoarelor de căutare funcționează.
Sfaturi de Copywriting SEO pentru o clasare mai bună
Cel mai bun conținut poate fi creat întotdeauna ținând cont de utilizatori. Există, totuși, alegeri strategice de care copywriterii pot ține cont pentru a ajuta robotul de căutare/ crawler-ul să înțeleagă mai bine conținutul și să-l promoveze în consecință.
Redăm mai jos câteva sfaturi de copywriting care să fie nu doar pe placul utilizatorilor, ci și pe placul motoarelor de căutare.
Cercetare și prescriere
1. Alegerea unui obiectiv realist pentru cuvintele cheie
Înainte de a crea conținut, este recomandabilă setarea unei ținte clare în ceea ce privește cuvintele cheie. Totodată, aceste cuvinte cheie trebuie să fie transformate într-un obiectiv realizabil.
Procesul de cercetare și documente cu privire la cuvintele cheie utilizate este baza procesului de copywriting SEO. Deși primul instinct este acela de a alege cuvinte cheie cu un volum mare de căutare, trebuie să ținem cont de faptul că acele cuvinte pot fi extrem de competitive.
Astfel, șansele ca un site cu popularitate mică să se claseze pe prima pagină cu ajutorul unor cuvinte cheie des utilizate sunt destul de scăzute, chiar dacă în cadrul acestuia este furnizat un conținut de înaltă calitate.
Și totuși, care este secretul pentru a avea o șansă în clasamentul Google? Scorurile de dificultate ale cuvintelor cheie pot servi drept etalon pentru astfel de obiective. Sugestia este să găsești cuvinte cheie cu scoruri de dificultate mai mici sau egale cu DA-ul site-ului (Domain Authority=scor de clasare pentru motoarele de căutare, care prezice probabilitatea unui site de a se clasa în paginile cu rezultate).
2. Analizarea conținutului de top
Pentru a înțelege posibilitățile de clasare și nevoile utilizatorilor, analizează conținutul de pe prima pagină din Google. Alcătuiește un review pentru primele clasări și utilizează-l ca model pentru crearea propriului conținut.
Câteva aspecte cărora trebuie să le acordăm atenție sunt: dimensiunea conținutului sau titlurile paginilor, dar și meta descrierea care determină utilizatorii să acceseze site-ul.
De reținut este faptul că scopul nu este acela de a copia concurența, ci acela de a înțelege care este mecanismul din spatele motorului de căutare și care este tipul de conținut la care Google răspunde favorabil.
3. Înțelegea și scrierea pentru nevoile utilizatorului
Intenția de căutare a utilizatorului se rezumă, cel mai frecvent, la patru mari categorii: de navigare, informațională, tranzacțională și comercială.
Intenția de căutare a cuvântului cheie determină tipul de conținut care ar trebui creat.
Pentru cuvintele cheie tranzacționale, este mai probabil ca Google să promoveze pagini de produse sau servicii, știind că utilizatorul dorește să facă o achiziție.
Pentru interogări informaționale, Google clasifică, în special, bloguri, liste cu topuri, articolele explicative și tipurile de conținut bazate pe resurse.
Prin urmare, cuvântul cheie pe care îl utilizezi este, cel mai probabil, încadrat într-una din categoriile de mai sus. După identificarea unei categorii, orientează întreg conținutul în direcția impusă pentru a satisface nevoia utilizatorului.
4. Conturarea structurii
Pentru a avea un text bine scris, este important să ții cont de subiectul general, de subtitluri și de punctele principale pe care le va cuprinde articolul.
Dacă un anumit conținut este bine structurat, cuvintele cheie vor ocupa un loc proeminent, iar practicile SEO vor aduce rezultate relevante.
5. Prioritizarea calității în fața oricărui alt aspect
Google dorește să claseze în topul căutărilor acele pagini care aduc conținut relevant pentru utilizatori. Calitatea poate fi definită prin relevanța conținutului, timp de încărcare scurt, backlink-uri sau domenii de referință.
În ceea ce privește „semnalele” de calitate care trebuie înglobate în scrierea unui articol, Google este atent la:
- Conținutul cuprinzător, aprofundat;
- Originalitate în raportare și analiză;
- Autor cu expertiză și surse de încredere în documentare;
- Gramatică și ortografie corecte.
Dacă aceste puncte sunt întrunite, cresc automat șansele ca Google să perceapă site-ul drept unul de calitate.
Procesul SEO Copywriting
6. Explorarea subiectului în profunzime
Deși lungimea conținutului nu este un factor de clasare, există o corelație puternică între conținutul mai lung și clasamentele de top.
Acest lucru se datorează faptului că este mai probabil ca un conținut lung să cuprindă semnalele de calitate enumerate mai sus. Studii suplimentare au arătat că un tip de conținut mai lung câștigă, de asemenea, mai multe backlink-uri și are un grad crescut de interacțiune din partea publicului.
Așadar, explorează subiectul și redactează un conținut cuprinzător. Instrumentele care indică anumite cuvinte cheie pot contribui la extinderea conținutului, sugerând puncte noi care pot fi explorate, în concordanță cu subiectul principal.
7. Scrierea pentru Passage Ranking
La începutul anului 2021, Google a lansat o actualizare numită Passage Ranking, prin intermediul căreia nu mai indexează și clasifică doar paginile web, ci și anumite pasaje din conținut.
Astfel, cu ajutorul Passage Ranking, conținutul pe care îl produci are posibilitatea de a se clasa pentru mai multe interogări.
Utilizarea strategică a structurii, a titlurilor și a întrebărilor este esențială pentru a ajuta pasajele din conținut să se claseze în topul căutărilor pentru diferite interogări.
8. Utilizarea unui instrument de optimizare a conținutului
Folosirea instrumentelor AI (Artificial Intelligence) și NLP (Neuro Linguistic Programming) poate duce la îmbunătățiri majore în clasamentul cuvintelor cheie.
Spre exemplu, Clearscope, SearchAtlas, SEMrush și altele conțin un software de optimizare a conținutului care elimină o parte din incertitudinile procesului de copywriting SEO.
Aceste instrumente identifică anumite cuvinte și subiecte uzuale, folosite în conținutul de top, și sugerează termeni similari care pot fi incluși în conținutul creat. Pentru a obține rezultate viabile, este important ca acești termeni să fie incluși cât mai natural.
9. Oferirea de răspunsuri la întrebările conexe
O altă modalitate de a îmbunătăți clasarea cuvintelor cheie este să răspunzi la întrebările frecvente pe care utilizatorii le pun în legătură cu un anumit cuvânt cheie.
Modul în care se poate obține această informație este legat fie de clasicul Google Search, fie de utilizarea unui instrument pentru cuvinte cheie. Aruncă o privire asupra secțiunii ,,Oamenii au mai întrebat și” pentru a vedea ce alte interogări apar cu privire la acest subiect. Aceste întrebări pot fi ulterior incluse în conținutul pe care îl creezi sub forma unor noi puncte de discuție.
10. Includerea sinonimelor și cuvintelor cheie în titlu și subtitluri
Includerea cuvintelor cheie în titlu și subtitluri este importantă. Motorul de căutare, însă, a devenit suficient de inteligent pentru a înțelege sinonimele și alți termeni înrudiți.
Recomandabilă este alegerea unor cuvinte care au relații semantice cu acel cuvânt cheie principal. Algoritmii Google folosesc acești termeni pentru o înțelegere mai profundă a conținutului.
11. Evitarea propozițiilor lungi, paragrafelor lungi și greșelilor de ortografie
În ceea ce privește lizibilitatea, conținutul trebuie să fie ușor de citit și de înțeles de o varietate mare de oameni. Dacă acest conținut este prea academic sau tehnic, utilizatorii pot alege să abandoneze pagina.
În mod similar, conținutul care este scris prost sau este plin de greșeli va descuraja cititorii.
Optează pentru propoziții și paragrafe scurte pentru a îmbunătăți experiența de citire și păstrează un limbaj simplu și accesibil cât mai multor oameni.
12. Spargerea paragrafelor cu elemente vizuale
Deși textul în formă lungă este important pentru clasare, conținutul ar trebui să aibă și alte elemente non-textuale care să-i ajute pe cititori să rămână implicați.
Include imagini, videoclipuri sau infografice în conținut, în special pentru a sparge pasaje lungi de text. Motorul de căutare valorizează textul îmbogățit cu anumite elemente de conținut media.
Încorporarea conținutul media trebuie să țină cont de performanța paginii. Dacă acesta încetinește funcționalitatea paginii, asigură-te că este optimizat corespunzător pentru viteză și performanță.
13. Includerea de link-uri relevante cu text de ancorare contextuală
Link-urile interne și externe, precum și textul de ancorare al acestora sunt, de asemenea, semnale importante de calitate pentru Google.
Asigură-te că stabilești conexiuni cu surse relevante și autorizate. Totodată, în ceea ce privește ancorarea, asigură-te că utilizezi câteva practici utile:
- Textul ancora ar trebui să fie relevant pentru pagina de destinație;
- Nu folosi în exces ancora exactă;
- Evită textul de ancorare generic (de exemplu, click aici).
- Utilizează ancora contextuală cât mai des posibil.
14. Construirea unui conținut ușor de navigat
Caracteristici precum cuprinsul sau jumplink-urile fac conținutul mult mai ușor de utilizat. Acest lucru este valabil mai ales pentru articolele sau paginile de mari dimensiuni.
După scrierea articolului
15. Verificarea faptului că Google înțelege conținutul
La aproximativ o săptămână după publicarea conținutului, conectează-te la contul Google Search Console pentru a confirma că motorul de căutare a înțeles corect articolul tău. Verifică acele cuvinte cheie pentru care ai obținut afișări.
Pozițiile mai înalte în clasament și numărul mare de click-uri vor veni cu timpul, însă afișările sunt un semn bun că Google a înțeles conținutul și știe când să-l promoveze.
16. Optimizarea și testarea de meta-etichetele
Google rescrie titlurile paginilor și meta descrierile atunci când crede de cuviință, dar acest lucru se întâmplă doar în aproximativ 20% din cazuri.
Astfel, este important ca meta-etichetele să fie optimizate, astfel încât Google să înțeleagă conținutul, iar utilizatorii să fie determinați să dea click.
Dacă după câteva luni, spre exemplu, conținutul ajunge pe prima pagină în Google și are, totuși, o rată scăzută de accesare, este recomandabil să verifici titlurile și meta-descrierea.
17. Revizuirea conținutului și actualizare dacă este necesar
Cu timpul, este posibil ca un anumit conținut să devină depășit. Informații noi devin disponibile, cuvintele cheie se pot schimba și pot deveni mai competitive.
Așadar, revizuiește conținutul vechi sau cu performanțe slabe pentru a vedea dacă este nevoie să-i acorzi mai multă atenție.
Cele mai importante elemente de conținut ar trebui actualizate cel puțin o dată pe an, mai ales dacă discutăm despre tendințele din industrie sau despre anumite analize.
Copywriting-ul SEO nu ia sfârșit odată cu publicarea conținutului pe site. Internetul se schimbă, algoritmii evoluează, iar conținutul trebuie actualizat în consecință.
Implementând acest sfaturi se poate crește durata de viață și de valabilitate a conținutului pentru a-l menține în topul clasamentului Google.
< Anterior | Următor > |
---|