
Căutarea Google este un instrument puternic. Poate fi utilizat pentru a găsi aproape orice.
Însă un lucru mai puțin cunoscut este că Google poate fi utilizat pentru a obține rezultate de căutare foarte specifice.
Dacă este vorba despre găsirea unui tip de conținut specific sau îmbunătățirea eforturilor de marketing în motoarele de căutare, operatorii avansați de căutare Google reprezintă un mare ajutor.
Cu operatorul de căutare potrivit, interogările pe Google devin mai eficiente și mai precise ca niciodată.
Operatorii avansați de căutare Google pot oferi informații utile pentru a fundamenta auditurile SEO, strategia de conținut, cercetarea cuvintelor cheie și multe altele.
Acest articol prezintă totul despre principalii operatori avansați de căutare Google, astfel încât să fie utilizați în avantajul strategiilor de marketing sau al căutărilor specifice.
Ce sunt operatorii de căutare Google?
Operatorii de căutare Google sunt comenzi și caractere speciale care extind și filtrează rezultatele căutării.
Pentru a utiliza un operator de căutare, acesta trebuie intodus direct în caseta de căutare Google (în același mod în care s-ar realiza o căutare de text).
Obținerea unor rezultate mai specifice
Operatorii avansați de căutare Google vor oferi rezultate mult mai specifice decât o căutare clasică de text.
O căutare a termenului „SEO” pe Google chiar acum, spre exemplu va genera milioane de rezultate într-o combinație de tot felul de răspunsuri; de la o definiție a termenului, la întrebări similare („Oamenii întreabă și”), la listări organice standard și poate chiar hărți pentru furnizorii locali de servicii SEO.
Cu toate acestea, dacă operatorul “allintitle” este utilizat, care este unul dintre operatorii avansați de căutare Google prezentați mai jos, vor fi afișate doar rezultate care au „SEO” în mod specific în titlul paginii.
Operatorii avansați de căutare Google pot fi utilizați pentru pentru a:
- Găsi conținut și oportunități de construire a linkurilor.
- Găsi probleme SEO, cum ar fi erori evidente de indexare.
- Găsi cercetări și statistici pentru îmbunătățirea conținutul.
- Evalua eficient cât de competitive sunt anumite cuvinte cheie long-tail.
- Reguli de urmat pentru operatorii de căutare
Există două „reguli” importante de urmat atunci când se urmărește optimizarea căutărilor web:
- Dacă punctuația nu face parte din operatorul de căutare, Google o va ignora de obicei.
- Spațiile între simbolul sau comanda cuvânt și termenul de căutare trebuie evitate. De exemplu, site:numesite.com va funcționa, însă site: numesite.com nu va funcționa.
Cei mai buni operatori avansați de căutare Google
Cel mai important rol al acestora este ușurarea procesului de navigare, afișând astfel rezultatele într-un mod mult mai eficient și rapid. O dată descoperiți, procesul de navigare nu va mai fi niciodată la fel.
1. site
Acest operator, după cum sugerează și numele, permite căutarea de conținut care este găzduit pe un anumit domeniu.
Dacă este nevoie de o căutare pe site-uri specifice precum Wikipedia sau YouTube, sau chiar pe site-ul concurenței, dar nu alte site-uri, textul introdus trebuie să arate astfel:
- site:numesite.com
Există multe cazuri de utilizare pentru această comandă specifică. Cel mai comun este verificarea indexului pentru paginile de pe un site pentru a obține o idee despre câte pagini sunt indexate și cum apar în SERP.
2. related
Acest operator de căutare poate fi utilizat pentru a găsi site-uri web care sunt legate de site-ul în cauză. Acest lucru este eficient doar pentru domenii mari.
- related:numesite.com
Comanda related poate fi folosită pentru o privire iluminatoare asupra modului în care Google clasifică site-ul și concurența.
Acest lucru este incredibil de valoros pentru analiza competitivă atunci când este vorba de concurenți digitali, nu doar cei offline.
În plus, această comandă de căutare ajută la înțelegerea dacă Google percepe paginile de profil social ca fiind legate de site-ul web, ceea ce este un semn bun că site-ul respectiv este o entitate cunoscută în termeni de motoare de căutare.
3. inanchor
Acest operator avansat de căutare Google este utilizat atunci când se vizează localizarea pagini care conțin link-uri de intrare care au textul ancoră specificat.
- inanchor:nume site
În exemplul de mai sus, milioanele de rezultate returnate vor afișa orice pagini cu link (text ancoră) care include cuvântul "nume" sau cuvântul "site".
Rezultate globale exacte nu sunt de așteptat, deoarece datele sunt doar eșantionate.
Această comandă este utilă atunci când se evaluează oportunități de construire a link-urilor sau audituri competitive de linkuri.
4. allinanchor
Acest operator se bazează pe comanda inanchor: de mai sus, dar are sens atunci când se efectuează cercetări pentru pagini care includ toate cuvintele în textul ancoră de intrare.
- allinanchor:nume site
În acest caz, se afișează rezultatele pentru paginile cu text ancoră includ atât "nume", cât și "site".
5. inurl
Acest operator de căutare Google este folosit pentru a găsi pagini care conțin un anumit cuvânt în URL-ul lor.
- inurl:nume
Astfel, se vor afișa exclusiv site-urile ce conțin “nume” în interiorul URL-ului.
Această comandă este utilă atunci când este necesară localizarea unei pagini care se concentrează pe un anumit subiect sau când pagina ar putea avea o anumită structură de URL.
Această comandă de căutare este extrem de utilă și pentru:
- Diagnosticarea problemelor de indexare (inurl:tag pentru a identifica paginile indexate cu etichete de blog).
- Inspirație de conținut pentru subiecte diverse cercetate.
- Identificarea oportunităților de postare ca invitat (inurl:guest-post).
6. allinurl
Acest operator este similar cu inurl:, dar este folosit pentru a găsi pagini care conțin toate cuvintele specificate în URL-ul lor.
- allinurl:nume site
Astfel, se vor afișa exclusiv site-urile ce conțin “nume”, dar și “site” în interiorul URL-ului.
7. intitle
Acest operator de căutare Google este folosit pentru a găsi pagini care conțin un anumit cuvânt în titlul lor.
Această comandă este utilă atunci când este vizată o pagină care se concentrează pe un anumit subiect sau când există pagini care ar putea avea un anumit format de titlu.
- intitle:nume
8. allintitle
Acest operator este similar cu intitle:, dar este folosit pentru a găsi pagini care conțin toate cuvintele specificate în titlul lor.
- allintitle:nume site
Vor fi afișate astfel paginile ce conțin atât “nume”, cât și “site” în titlul acestora.
9. intext
Acest operator de căutare Google este folosit pentru a găsi pagini care conțin un anumit cuvânt în textul lor.
Această comandă este utilă atunci se dorește găsirea unor pagini care menționează un anumit subiect sau căutarea unor pagini care ar putea conține anumite informații.
- intext:nume
10. allintext
Acest operator este similar cu intext:, dar este folosit pentru a găsi pagini care conțin toate cuvintele specificate în textul lor.
- allintext:nume site
Acest operator nu ia în considerare proximitatea cuvintelor de pe pagină, ci doar faptul că acestea apar pe pagină. Cu alte cuvinte, cuvintele pot să nu fie într-o frază sau apropiate unul de celălalt într-o propoziție.
11. around
Comanda around va ține cont de proximitatea cuvintelor prin limitarea rezultatelor la paginile care conțin cuvintele căutate aflate la o distanță de „X” cuvinte unul de celălalt. Distanța maximă dintre cuvinte este indicată de numărul inclus în paranteze.
- numeAROUND(X)firma
Deși aceasta este o comandă este utilizată rar, poate fi utilă atunci când sunt căutate citate, propoziții sau referințe ale cărui conținut nu sunt cunoscute complet.
12. filetype
Acest operator de căutare Google este folosit pentru a găsi fișiere de un anumit tip.
Această comandă este utilă atunci când se dorește afișarea unor anumite tipuri de fișiere, cum ar fi PDF-uri, documente Word sau prezentări PowerPoint.
- subiect filetype:ppt
Câteva exemple de tipuri de fișiere ar fi: PDF, DOC, DOCX, JAVA, HTML și multe altele.
În primul rând, este important să înțelegem brevetul Google privind câștigul de informații.
Scorurile de câștig de informații indică cât de multe informații poate oferi o sursă unei persoane care a consultat alte surse pe aceeași temă. Paginile cu scoruri de câștig de informații mai mari pot fi clasate mai sus decât paginile cu scoruri de câștig de informații mai mici.
Prin accesarea informațiilor ascunse în PDF-uri, prezentări PowerPoint și documente Word, se pot descoperi informații noi pe care restul paginii 1 nu le afișează.
13. before
Acest operatori de căutare Google sunt folosiți pentru a găsi pagini care au fost indexate înainte de o anumită dată. Formatul recomandat este AAAA/LL/ZZ.
- subiect after:2025-12-12
Această comandă este utilă atunci când se caută informații care au fost publicate înaintea unui perioade de timp.
14. after
Acest operatori de căutare Google sunt folosiți pentru a găsi pagini care au fost indexate după o anumită dată.
- subiect after:2025-12-12
Această comandă este utilă atunci când se caută informații care au fost publicate după o perioadă de timp.
Acești doi operatori (before și after) pot fi utilizați împreună pentru a căuta informații dintr-un interval specific de timp.
15. OR
Acest operator de căutare Google este folosit pentru a găsi pagini care conțin unul sau mai multe cuvinte specificate.
- subiect 1 OR subiect 2
Această comandă este utilă atunci când sunt căutate informații despre subiecte conexe sau când se dorește afișarea de rezultate pentru mai mulți termeni de căutare într-o singură căutare.
16. - minus
Acest operator de căutare Google este folosit pentru a exclude pagini care conțin un anumit cuvânt.
- nume-site
Mai exact, va returna rezultatele ce conțin “nume”, dar nu și “site”. Excluderile se pot înșira, în funcție de câte cuvinte ar trebui excluse din rezultate.
Această comandă este utilă atunci când se vizează filtrarea rezultatele care nu sunt relevante pentru căutarea respectivă.
17. " " ghilimele
Acest operator de căutare Google este folosit pentru a găsi pagini care conțin o frază exactă.
Astfel, vor fi afișate rezultatele pentru paginile care conțin fraza exactă "uite un nume pentru site".
Această comandă este utilă atunci când se caută informații despre o frază specifică sau când se dorește afișarea de rezultate pentru o combinație exactă de cuvinte.
De asemenea, se poate verifica dacă o frază specifică a fost utilizată de către altcineva fără permisiunea autorului în corpul unui conținut anume. Limita de cuvinte pentru fraze este actual 32 de cuvinte.
18. * asterisc
Acest operator de căutare Google este folosit ca un substituent pentru orice cuvânt sau cuvinte.
Astfel, rezultatele returnate vor fi pentru paginile care conțin fraza "acesta este * pentru site", unde asteriscul poate fi înlocuit cu orice cuvânt sau cuvinte.
Această comandă este utilă atunci când nu este cunoscut un anumit cuvânt dintr-o frază sau când se dorește afișarea de rezultate pentru variații ale unei fraze.
Acest lucru poate fi foarte util și în auditurile tehnice sau în întreținerea propriului domeniu. Cu toate acestea, necesită combinarea câtorva comenzi (mai multe despre asta mai jos).
19. source
Comanda source permite căutarea unor surse specifice pentru un anumit subiect în Google News.
- "subiect anume"sursa:numesite.com
Deși este limitată la Google News, această comandă poate fi utilă atunci când sunt căutate surse de articole sau potențiali parteneri de link care au scris despre un subiect similar.
Combinarea mai multor operatori de căutare: cazuri de utilizare
Unul dintre cele mai bune aspecte ale utilizării operatorilor de căutare Google este că aceștia pot fi combinați pentru cazuri de utilizare specifice.
Nu există limite în acest sens, deoarece se pot combina cu ușurință oricare dintre operatorii avansați de căutare Google menționați mai sus.
Astfel, se pot localiza eficient documentații oficiale, o imagine originală sau sursa unui citat pentru aproape orice domeniu.
Oportunități de construire a link-urilor
Se pare că oportunitățile de construire a link-urilor (sau descoperirea modului în care concurenții obțin link-uri) reprezintă un caz de utilizare extrem de comun pentru rafinarea căutării Google.
Iată aici o serie de combinații ce ar putea afișa conținutul unui potențial concurent:
- domeniul vizat sponsorizat AROUND(3) postare
- domeniul vizat intitle:"postare sponsorizată"
- domeniul vizat intext:"sponsorizat de"
- domeniul vizat intext:"postare sponsorizată"
Sau o altă serie pentru titluri sau URL-uri similare:
- domeniul vizat "produse comercializate"
- domeniul vizat intitle:"produse comercializate"
- domeniul vizat inurl:"produse comercializate"
- domeniul vizat inurl:"produse comercializate" intitle:"produse comercializate"
Oportunități pentru comercializarea infograficelor
Infograficele pot fi elemente vizuale excelente pentru un site web. Cu toate acestea, crearea lor reprezintă doar jumătate din sarcină. Apoi, trebuie acestea trebuie distribuite eficient.
Acest operator avansat de căutare Google,va găsi site-uri web care ar putea fi interesate să prezinte infograficul creat.
Un exemplu ar fi:
- domeniul vizat intitle:infografice inurl:infografice
Descoperirea unor probleme de indexare
Descoperirea subdomeniilor care ar fi putut fi indexate accidental au fost prezentate mai sus folosind comanda site: și wildcard (*) de mai sus.
Similar, o altă tactică utilă este utilizarea comenzilor site:, exclusion (-) și inurl: pentru a descoperi adrese URL nesigure care ar putea circula în indexul Google. Spre exemplu:
- site:numesite-inurl:https
Pentru cei ce lucrează pe site-uri de conținut, combinația comenzilor site: și inurl: este extrem valoroasă în diagnosticarea problemelor comune de indexare cu paginile cu etichete.
Alăturarea unor subiecte de conversații anume
Acesta este un operator avansat de căutare Google excelent, care poate fi utilizat pentru găsirea unor subiecte relevante de discuții pe forumuri și comunități.
Site-urile web de întrebări și răspunsuri, precum Quora, precum și comunitățile online, subredditurile și forumurile relevante, sunt ideale pentru promovarea conținutului.
Pot fi găsite cu ușurință întrebări adresate într-o nișă anume și discuții relevante. Participarea este o modalitate excelentă de a construi prezență în mediul online.
Unele dintre cele mai bune opțiuni de luat în considerare aici includ:
- domeniul vizat site:quora.com intitle:domeniul vizat
- domeniul vizat site:reddit.com intitle:domeniul vizat
- domeniul vizat site:reddit.com | site:quora.com
- domeniul vizat site:reddit.com | site:quora.com inurl:domeniul vizat intitle:domeniul vizat
Descoperirea unor oportunități de link-ing interne
Operatorii pot fi utilizați pentru a preveni subiectele duplicate. Comanda de mai jos arată dacă și câte pagini similare au fost deja publicate.
- [subiect] site:numesite.com
Dacă se observă un titlu similar, ar putea merita să fie verificată postarea mai veche sau să fie căutat un subiect alternativ.
De asemenea, pot fi găsite anumite referințe existente. În timpul construirii conținutul, adăugarea de link-uri interne (unde are sens) este o strategie SEO inteligentă.
Folosind comanda de mai jos, pot fi căutate subiectele generale abordate și adăugate link-uri interne către acele pagini existente.
- site:nume site intext:subiect
Pot fi adăugate link-uri interne unei noi postări. După ce postarea este publicată, adăugarea de link-uri interne din conținutul mai vechi la noua postare va ajuta la indexare și va transfera o parte din autoritatea existentă.
- site:nume site.com intext:subiect -site:nume site.com/url-publicare
Localizarea documentelor Google Drive
Aceasta este o metodă puțin cam vicleană, dar, dacă nu altceva, este utilă localizarea unor informații private stocate într-un document Google.
Documentele Google (documente, foi de calcul, prezentări etc.) se află toate pe docs.google.com.
Folosind comanda site:docs.google.com, pot fi filtrate documentele Google indexate în moduri nelimitate.
Câteva exemple:
- site:docs.google.com „nume firma”
- site:docs.google.com „nume concurent”
- site:docs.google.com „cuvânt cheie”
- site:docs.google.com „numele autorului”
Exemple pentru un anumit tip de document:
- site:docs.google.com/spreadsheets
- site:docs.google.com/document
- site:docs.google.com/forms
- site:docs.google.com/presentation
< Anterior | Următor > |
---|