03 Mai 2022

local

Acest articol prezintă câteva modalități prin care o afacere poate aduce valoare reală clienților prin îmbunătățirea SEO în rezultate de căutare locale de pe Google. Termenul de SEO local sugerează, cel mai adesea, strategiile și tacticile pe care companiile locale de vânzare, care se adresează clienților persoane fizice (B2C), le folosesc pentru a-și optimiza vizibilitatea online și pentru a genera trafic către magazinul fizic.

 

Cu toate acestea, există afaceri B2B care nu operează dintr-o locație distinctă (un agent imobiliar comercial, spre exemplu).

Aceste tipuri de companii întâmpină provocări similare, deși ușor diferite, atunci când trebuie să-și determine clienții să-i găsească și să interacționeze cu ei prin căutare organică.

Principalul scop al unei strategii SEO locale, pentru toate afacerile B2B, este acela de a se plasa drept cea mai de încredere autoritate pentru toate subiectele care fac referire la produsele sau serviciile dintr-o anumită zonă geografică.

În acest sens, companiile trebuie să devină participanți activi și de încredere în comunitățile din care fac parte, aducând un plus de valoare pentru clienți.

Tehnicile de SEO locale menite să îmbunătățească vizibilitatea în pachetele de hărți locale și în rezultate organice pot fi în continuare aplicate. Mai jos, prezentăm câteva dintre cele mai utile practici de luat în considerare pentru afacerile B2B.

Elementele de bază

Fiecare proiect SEO, orientat la nivel local sau nu, ar trebui să înceapă cu o fundație solidă.

Efectuarea unui audit amănunțit în ceea ce privește prezența web a firmei sau o analiză SWOT ar fi de ajutor pentru a identifica punctele pe care ar trebui să se concentreze eforturile din online sau din afara acestuia. Acest audit este util atât în cazul afacerilor noi, cât și în cazul celor existente.

O strategie cuprinzătoare ar trebui să includă:

  • Cercetarea cuvintelor cheie de actualitate, orientată spre intenție, pentru a identifica modul în care clienții caută;
  • Calificative locale, cum ar fi „[cuvânt cheie] lângă mine" și „[cuvânt cheie] în [zona de servicii]" pentru a imita comportamentul tipic de căutare al consumatorilor;
  • Un audit tehnic al site-ului web axat pe structura și performanța site-ului sau a paginii;
  • Cuvinte-cheie orientate către zona locală în elementele structurale primare, cum ar fi titlurile paginilor, titlurile și meta descrierile;
  • Analize ale link-urilor interne și externe pentru a stabili modul în care motoarele de căutare conduc utilizatorii către răspunsurile corecte la întrebările lor și care sunt link-urile care influențează autoritatea online;
  • Analiza detaliată a concurenților pentru a înțelege care dintre aceștia reprezintă o adevărată competiție și ce nivel de efort este necesar pentru a-i detrona.

Rezultatul fiecăruia dintre aceste exerciții ar trebui să fie o listă de verificare a elementelor prioritare care să constituie baza eforturilor în vederea optimizării.

Valorificarea schemei

O tactică SEO locală deosebit de importantă este utilizarea schemei de afaceri locale sau a marcajului HTML pentru a standardiza structura informațiilor preferate de motoarele de căutare.

Potrivit schema.org, care reglementează utilizarea schemei, „Marcarea pe pagină permite motoarelor de căutare să înțeleagă informațiile de pe paginile web și să ofere rezultate de căutare mai bogate pentru a facilita utilizatorilor găsirea de informații relevante pe web."

Schema de afaceri poate fi utilizată pentru a structura adresa afacerii, orele de funcționare, departamentele și recenziile și se poate traduce într-un afișaj structurat în mod similar în cadrul rezultatelor de căutare organică și cartografiată.

O altă utilizare potențială a schemei este etichetarea întrebărilor și răspunsurilor într-o secțiune de întrebări frecvente de pe site-ul web al unei întreprinderi, evidențiind domeniul de expertiză al companiei

Întrebările și răspunsurile etichetate în acest mod pot fi afișate ca fragmente de text în rezultatele căutării din Google.

Schema poate fi un instrument puternic și adesea trecut cu vederea, care poate ridica vizibilitatea și conținutul unei afaceri în topul rezultatelor de căutare.

Optimizarea profilului de afaceri din Google

Profilul de afaceri Google (GBP sau fosta pagină Google My Business) este o componentă esențială pentru SEO local. Acesta permite Google să valideze existența unei întreprinderi în zona pe care o deservește.

Fiecare întreprindere își poate declara și verifica locația, care trebuie să fie o adresă fizică, chiar dacă activitatea sa cu clienții nu se desfășoară în mod oficial la adresa respectivă.

Profilul permite unei întreprinderi să furnizeze toate detaliile relevante referitoare la orele de funcționare, link-uri către site, categorii, produse, servicii, logo-uri, imagini și videoclipuri. Acesta ar trebui să fie pe cât de cuprinzător posibil.

Google recunoaște că nu toate afacerile locale se desfășoară în locații fixe și oferă mai multe categorii B2B în cadrul cărora pot funcționa astfel de afaceri.

GBP oferă, de asemenea, un loc important în care clienții pot oferi recenzii despre locație, produse, servicii.

Dincolo de configurarea inițială a profilului, acesta poate și ar trebui să devină un canal prin care companiile să interacționeze cu clienții locali.

În mod ideal, ar trebui stabilită o regulă de a posta conținut relevant cel puțin o dată pe săptămână.

Postarea regulată a evenimentelor, a promoțiilor sau a informațiilor generale ajută la îmbunătățirea vizibilității în căutările locale, deoarece Google favorizează în mod natural afacerile active.

NAP - nume, adresă și număr de telefon

Prescurtarea NAP vine de la „nume, adresă și număr de telefon”, reprezentând identificatorul unic al fiecărei afaceri, element extrem de important din perspectiva SEO local.

Acuratețea NAP (nume, adresă și telefon) trebuie atent verificată, indiferent dacă aceste informații apar pe site-ul companiei, în profilul Google sau pe alte site-uri care fac referire la afacere.

Google și celelalte motoare de căutare fac referințe încrucișate la toate aceste apariții ale NAP și recompensează acele întreprinderi care mențin un profil coerent și precis.

O modalitate rapidă și gratuită de a începe gestionarea NAP este de a căuta pur și simplu numele companiei și de a examina rezultatele motoarelor de căutare pentru toate mențiunile referitoare la afacere și la elementele NAP precizate.

Gestionarea listărilor locale

Un alt semnal important al locației unei întreprinderi este apariția acesteia pe site-urile de listări locale relevante.

Există o mare varietate de site-uri de directoare gratuite și cu plată, axate pe localitate, cu categorii, pe care întreprinderile pot menține listele.

Și în acest caz este important să se mențină informații NAP coerente.

Cu toate acestea, multe directoare permit listări îmbunătățite, inclusiv informații despre produse sau servicii, imagini, promoții sau alte caracteristici orientate spre generarea de lead-uri.

Exact ca în cazul NAP-urilor, cu cât listările sunt mai numeroase și mai complexe, cu atât mai bine.
Multe dintre directoare oferă, de asemenea, consumatorilor posibilitatea de a oferi recenzii, care trebuie notate și monitorizate în consecință.

O analiză mai profundă ar trebui să includă referirea la paginile de rezultate ale motoarelor de căutare ale cuvintelor cheie principale vizate pentru orice directoare relevante.

Cele care se clasează bine ar trebui să fie de un interes deosebit, deoarece, prin definiție, sunt considerate relevante și cu autoritate în ochii motoarelor de căutare.

Solicitarea recenziilor și răspunsul prompt la acestea

Comentariile online ale clienților au devenit o resursă standard și de mare încredere în cadrul călătoriei cumpărătorului modern.

Conform studiilor, consumatorii consultă recenziile înainte de a cumpăra în 70%, până la 95% din cazuri.

Aceste recenzii au un impact definitiv asupra căutării locale și a vizibilității unei afaceri. Drept urmare, este imperativ ca utilizatorii și clienții să fie încurajați să ofere recenzii prin intermediul platformei pe care o aleg. În acest fel, clienții pot fi ghidați înspre profilul de afaceri din Google, iar acest aspect va avea o greutate semnificativă în ceea ce privește clasamentul Google.

Totodată, răspunsul la recenzii trebuie să fie unul prompt, în special dacă acestea sunt negative.

Capacitatea de reacție a unei companii se reflectă în organizarea acesteia, în serviciile oferite clienților și în puterea generală a afacerii. Studiile arată că mare parte dintre consumatori au mai multă încredere și sunt mai predispuși să lucreze cu firme care au dovedit eficiență în rezolvarea problemelor.

Expert local în domeniul de activitate al firmei

Conținutul este extrem de important, cu precădere în ceea ce privește îmbunătățirea SEO B2B. Astfel, unul dintre principalele obiective ale afacerii ar trebui să fie cel de a dovedi autoritate în domeniul de activitate al firmei, în legătură cu produsele sau serviciile oferite.

Google recompensează autoritatea în domeniu cu o vizibilitate organică mai mare, un beneficiu cheie al marketingului de conținut.

Deși nu este un lucru facil, o oportunitate semnificativă de a deveni expert în domeniul de activitate este aceea de a produce în mod constant conținut relevant, de înaltă calitate și care să răspundă nevoilor clienților în fiecare etapă a ciclului de cumpărare.

Setarea site-ului, a blogului sau a altor tipuri de conținut, precum videoclipurile promoționale, ca resursă de referință pentru întrebările și răspunsurile clienților din zona de servicii în care se desfășoară afacerea este un element cheie.

Totodată, cuvintele cheie utilizate în conținutul postat ar trebui să includă anumiți identificatori locali, precum „tendințe imobiliare în [locație]" sau „închirierea de spații de birouri în [locație]".

Mai mult decât atât, în conținut ar trebui să existe legături către paginile de produse sau servicii pe care compania le oferă. În acest fel, conținutul ar conduce utilizatorul de la căutarea inițială la oferirea unei soluții și achiziția finală.

Implicarea în comunitate

O altă modalitate de a stabili autoritatea în cadrul unei comunități sau a unei zone de servicii este de a deveni un participant activ.

Câteva dintre modalitățile prin care o companie se poate implica în comunitate includ:

  • integrarea cu statut de membru în camera de comerț sau alte organizații locale de afaceri;
  • integrarea și susținerea grupurilor de servicii locale;
  • sponsorizarea evenimentelor locale sau a organizațiilor caritabile;
  • găzduirea sau participarea la evenimente locale;
  • asocierea cu organizații care au aceeași idee de dezvoltare.

În fiecare dintre situațiile de mai sus, acțiunile trebuie promovate prin intermediul site-ului web al companiei sau al rețelelor de socializare.

Dacă este posibil, link-urile înspre produsele sau serviciile firmei pot să provină de la organizații partenere. Aceste link-uri sunt semnale valoroase pentru motoarele de căutare, deoarece ajută la validarea prezenței locale a firmei.

Atenție la concurență

Înainte de a analiza competiția, aceasta trebuie identificată în mod corespunzător. Odată stabilite cuvintele cheie după care afacerea să fie găsită, acestea pot fi utilizate pentru a afla care sunt competitorii care apar în mod constant în rezultatele căutărilor.

Concurența care se clasează în rezultatele superioare ale clasamentului merită o atenție deosebită. Se pot organiza, în acest sens, sesiuni de audit tehnic ale site-ului web și ale conținutului pentru a înțelege cum aceste site-uri concurente pot fi mai performante decât propriul site.

Site-urile competitorilor mai pot fi analizate și din prisma legăturilor externe pe care aceștia le-au obținut pe diferite pagini web.

Nu în ultimul rând, atenția trebuie menținută pe conținut, dar și pe frecvența cu care concurenții postează acest conținut. Astfel, dacă strategia dă roade în cazul competitorilor, poate fi preluată de către propria companie.

Obiectivul principal trebuie să fie, după cum s-a menționat mai sus, acela de a seta propria afacere ca expert local în sectorul de activitate vizat. Acest lucru poate implica un nivel de efort crescut, mai ales dacă firmele concurente urmează același trend ascendent.

B2B necesită H2H (human to human)

În cele din urmă, analiza autorității și a vizibilității companiei pe plan local se bazează pe validarea afacerii de către clienții firmei prin intermediul căutărilor, vizitelor, consumului, dar și a distribuirii conținutului sau a recenziilor lor.

În cele din urmă, responsabilitatea finală revine afacerii și modului în care aceasta este gestionată, pentru a asigura clienților conținut de calitate, răspunsuri pentru căutările lor, dar și produse sau servicii care să-i facă să se întoarcă și pe care să le recomande mai departe.

Motoarele de căutare recunosc și clasifică pozitiv afacerile locale care oferă experiențe excepționale și stabilesc un public loial și de încredere.

Ai aflat informații interesante?

Abonează-te la newsletter şi îți vom trimite noutățile.
Articol publicat în Articole și noutăți   Marţi, 03 Mai 2022