13 Februarie 2019

marketing-influenceri

Numeroși consumatori au devenit mai sceptici și mai atenți la produsele sau serviciile pe care diverse companii le oferă. Într-o lume saturată de publicitate, a devenit mult mai dificil pentru un brand să câștige încrederea și să atragă sau fidelizeze clienții.

Un produs sau un serviciu are mai multe șanse de reușită dacă este recomandat  de un prieten sau membru al familiei. O recomandare de încredere are mai multă credibilitate decât o reclamă. Dar aceasta nu este neapărat necesar să se limiteze la o persoană din cercul de cunoștințe.

Utilizatorii social media apelează deseori la site-uri sau platforme pentru a găsi cât mai multe informații cu privire la produsele sau serviciile la care doresc să le încerce. În cadrul acestora se pot regăsi, pe lângă detaliile tehnice, și opinii, păreri (reviews) ale persoanelor care deja le-au încercat. Astfel, se poate spune că social media este un instrument puternic de influență.

Dar ce poate fi și mai puternic decât o platforma sau site care găzduiește astfel de informații și recomandări?! Consumatorii, dar mai ales persoanele care oferă recomandări în urma utilizării unor produse sau servicii.

Un brand care primește cât mai multe recomandări din partea utilizatorilor, este un brand care câștigă încredere, popularitate și atrage noi clienți. Toate acestea se datorează publicului constituit din persoane care influențează alegerea altor persoane de a consuma produsele sau serviciile unei anumite firme.

Totuși, din multitudinea de persoane care oferă o recomandare, câteva se remarcă mai mult decât celelalte. Câteva captează atenția și generează o influență mai mare. Acestea sunt persoanele privite ca fiind INFLUENCERI.

Influencerii pot deveni o parte importantă din strategia de marketing și promovare a unei afaceri. Ei sunt cei care aduc un plus de popularitate unui brand și conduc la creșterea vânzărilor. Astfel, pentru ca un brand să își atingă scopurile propuse, nu trebuie să omită puterea lor.

Dar cine este mai exact un influencer?

  • Un influencer este o persoană care are puterea de a afecta deciziile de cumpărare ale altora datorită autorității, cunoștințelor, poziției sau relației sale cu publicul.
  • Un influencer este o persoană care are o amprentă și un număr mare de followeri dintr-o anumită nișă, cu care se angajează în mod activ.

Este important de reținut că influencerii nu sunt doar instrumente de marketing, ci mai degrabă relații pe baza cărora brandurile își pot atinge obiectivele de marketing.

influenceri

Ce sunt influencerii în social media?

În ultimii ani, social media a devenit o parte din ce în ce mai importantă din viața consumatorilor. Conform studiilor, miliarde de oameni folosesc în mod activ platforme de socializare. Astfel, este inevitabil de observat faptul că aceștia se uită la influencerii din social media pentru a-i ghida în luarea anumitor decizii.

Influencerii din social media sunt persoane care și-au construit o reputație pentru cunoștințele și expertiza lor pe un anumit subiect. Ei postează regulat conținut de calitate și valoros despre acel subiect, pe diverse canale online, generând un număr mare de followeri care acordă o atenție deosebită opiniilor lor, îi ascultă și iau măsuri.

Brandurile iubesc influencerii din mediul online deoarece pot crea tendințe și îi pot încuraja pe cei care îi urmăresc să cumpere produsele sau să apeleze la serviciile pe care le promovează.

Categorii de influenceri:

  • Celebrități
  • Experți într-o industrie sau lideri de opinie
  • Bloggeri și creatori de conținut
  • Micro-influenceri

Marketingul prin influenceri se defășoară în cea mai mare parte pe platformele sociale online, predominant prin intermediul micro-influencerilor și a bloggerilor. Experții din industrie și liderii de opinie, precum jurnaliștii, pot fi, de asemenea, considerați persoane care influențează și dețin o poziție importantă pentru branduri. În același timp, sunt și celebritățile. Ele sunt considerate influencerii originali și încă au un rol important, deși nivelul de impact al lor începe să scadă.

Bloggerii și influencerii din social media (în special micro-bloggerii) se remarcă prin cele mai autentice și active relații cu persoanele care îi urmăresc. În acest moment, brandurile le oferă cea mai mare atenție și importanță.

Indiferent de categoria în care se încadrează anumiți influenceri, puterea de a inventa tendințe sau de a conduce la o acțiune urmată de numeroase alte persoane este destul de mare. Influencerii pot conduce la creșterea fondurilor strânse pentru un ONG, pot da naștere unui nou stil vestimentar în rândul adolescenților, pot crește procentul de vânzări a unui nou produs apărut pe piață, pot încuraja un număr mare de oameni să devină vegetarieni etc.

Având în vedere impactul pe care îl pot crea, brandurile au început să îi privească ca pe o parte de nelipsit din strategia de marketing.

De ce marketingul prin intermediul influencerilor are un efect atât de mare?

1. Este o scurtătură pentru brand
   
Influencerii din diverse nișe pot avea pe o anumită platforma de socializare milioane de abonați/followeri. Însă pentru a atinge acest număr, a fost nevoie de o multitudine de postări și conținut de calitate.

Pentru ca un brand să atingă același număr, este nevoie de luni, chiar ani de muncă. Astfel, în momentul în care s-a identificat influencerul care activează în același domeniu cu cel al firmei, se poate colabora cu acesta și se poate accesa direct publicul lui.

2. Consumatorii au încredere în oameni, nu în afaceri

Consumatorii de azi sunt diferiți față de cei din trecut. Cei de acum aleg să treacă peste diverse tipuri de publicitate care apare în mediul online sau ignoră anunțurile provenite de la corporații mari, care nu afișează latura umană.

Consumatorii de azi preferă să asculte și să cumpere de la oameni. Ei citesc recenzii, au încredere în recomandările prietenilor sau a familiei și reacționează pe baza opiniilor oferite de persoane care le-au câștigat admirația sau încrederea.

3. Marketingul prin influenceri înseamnă persuasiune la cote înalte

Adevărata putere a marketingului prin intermediul influencerilor este psihologia din spatele funcționării sale. Prin intermediul lor se pot folosi diverse arme de persuasiune.

  1. Reciprocitate – Abonații/followerii simt că trebuie să răspundă într-un mod pozitiv față de persoana care creează conținut pentru ei
  2. Angajament – În urma unui click pe un anumit buton (Like, Follow, Subscribe) o persoană se angajează să urmărească, să asculte și să admire ceea ce postează influencerul.
  3. Dovada socială – Consumatorii au mai multă încredere în persoanele populare. Numărul mare de fani pe care un influencer îi are reprezintă dovadă de încredere.
  4. Atracție/Admirație – Sunt mai multe șanse ca oamenii să răspundă cerințelor sau să accepte părerile celor pe care îi admiră sau de care sunt atrași.
  5. Autoritate – Utilizatorii urmează persoanele care arată că știu ce fac și care arată un anumit statut social.
  6. Raritate – Majoritatea consumatorilor sunt atrași de lucruri limitate sau exclusive. Numeroși influenceri atrag prin stabilirea unei limite a lucrurilor pe care le promovează sau vând. (Ex: pot oferi doar 2 abonamente pentru un festival)

Cu toate aceste arme pe care influencerii le dețin, putem afirma că sunt profesioniști în persuasiune.

influenceri-social-media

Cum se poate începe marketingul organic prin intermediul influencerilor?

Marketingul organic prin influenceri se întâmplă ca rezultat al transformării acestora în avocați ai brandului. În locul unei promovări plătite, aceștia aleg să recomande produsele sau serviciile unei afaceri pe baza unei bune relații construite cu aceasta.

Pentru a fi sigur că influencerii aleși sunt cea mai bună alegere, trebuie parcurși câțiva pași:

1. Definirea publicului țintă

Una dintre cele mai mari greșeli ale marketingului prin influență este încercarea de a apela la celebrități de succes. Deși poate părea grozav pentru o firmă de graphic design faptul că Adam Levine (solist Maroon 5) alege să îi promoveze produsele sau serviciile, fanii săi vor apela la ele? Fanii lui sunt interesați de muzică și nu neapărat de graphic design.

Numărul de adepți poate fi un factor în alegerea unui influencer, dar mai important este dacă urmăritorii acestuia se potrivesc cu publicul țintă al afacerii.

2. Identificarea celor mai buni influenceri

După definirea publicului țintă, se pot căuta influencerii care au audiența respectivă. Așa cum s-a menționat mai sus, aceștia pot face parte din diferite categorii, dar pot fi și de diverse tipuri.

  • Influenceri cu o audiență uriașă și realizări notabile. Nu sunt celebrități în sensul tradițional, dar se aseamănă. Aceștia se adresează unui public larg și nu se limitează doar la o anumită nișă.
  • Influencerii care nu sunt la fel de populari ca primii, dar au o audiența mare pe o anumită nișă. Aprobarea lor cu privire la un anumit brand poate avea un impact destul de puternic asupra dezvoltării lui.
  • Influenceri cu o audiență mică pe o anumită nișă (Micro-influenceri). Ei sunt cei încep să câștige din ce în ce mai mult teren și să atingă un nivel mai înalt de influență.

Trebuie menționat faptul că în funcție de gradul de audiență, sunt mai greu de abordat și de convins. Astfel, o afacere trebuie să se asigure că există un echilibru între obiectivele propuse și posibilitatea reală de a lucra cu cei aleși.

3. Găsirea influencerilor

În general, influencerii generează audiență prin intermediul acestor canale:

  • Bloguri + liste de e-mailuri
  • Social media
  • Podcast-uri
  • Comunități (Ex: Grupuri Facebook)

Deținătorii unei afaceri trebuie să fie conștienți că nu sunt singurii care încearcă să găsească influenceri pentru nișa lor. O modalitate pentru a-i descoperi este apelarea la motorul de căutare Google, cu ajutorul cuvintelor “ influenceri + numele nișei”. Dacă se dorește un anumit tip de influenceri (bloggeri, podcasteri etc.) se pot căuta prin înlocuirea termenului de influencer în search. Ex: Bloggeri +numele nișei

Apelarea la platforme destinate influencerilor este o altă modatilate pentru identificarea acestora. Unele sunt destinate să conecteze brand-urile cu influencerii. Un exemplu este platforma YouTube care deține o pagină pentru acest tip de interacțiune. ( https://famebit.com) sau în România: https://ro.2performant.com/influencer-marketing

O altă modalitate este apelarea la conferințe sau webinarii. Mulți influenceri aleg să participe în cadrul acestora cu rolul de speakeri și pot fi abordați direct pentru o posibilă colaborare.

4. Construirea unei relații reale cu influencerii

Marketingul organic prin intermediul influencerilor nu înseamnă publicitate în adevăratul sens al cuvântului. Pentru ca o colaborare cu ei să fie de succes, este necesară construirea unei relații bazate pe încredere. Un influencer care admiră și are încredere într-un brand, va fi încântat să contribuie la creșterea afacerii.

colaborare-brand-influencer

Pentru ca un brand să construiască o relație puternică cu un influencer este nevoie să:

a. Interacționeze cu conținutul lor

Influencerii sunt creatori de conținut. Astfel, ei doresc implicare, doresc ca mesajele de pe blog să fie citite, podcasturile  să fie ascultate, iar videoclipurile să fie vizualizate.

Este de încurajat ca un brand să îi urmărească pe paginile de social media, să se aboneze la newsletter-urile lor și să consume conținutul lor. De asemenea, adăugarea de comentarii, opinii la ceea ce au postat, acordarea de răspunsuri la întrebările pe care le pun exprimă implicare.  

b. Adauge valoare

Implicarea cu conținutul lor este doar un pas. Un brand poate adăuga valoare proiectelor lor și să îi ajute în atingerea scopurilor. O afacere care deține un canal de marketing sau un blog îi poate intervieva și ajuta să își spună povestea. Influencerii apreciază când un brand ajută la expunerea lor și vor oferi înapoi.

c. Lucreze împreună pentru un parteneriat avantajos reciproc

O relație dintre un brand și un influencer trebuie să fie asemenea unei prietenii. Anumite tipuri de conținut pot fi create împreună. Organizarea unui webinar la care să participe ambele părți poate fi de asemenea o alegere optimă. Sunt numeroase opțiuni prin care cele două pot construi și câștiga împreună, în același timp.

Măsurarea succesului marketingului prin intermediul influencerilor

Fiecare brand dorește să afle dacă campania sa de marketing prin intermediul influencerilor a avut succes. Este adevărat că ROI (Rata de recuperare a investiției) poate fi dificil de măsurat și urmărit.

Totuși, marketingul cu influenceri trebuie privit, nu în numere, ci prin efectul psihologic durabil asupra clienților. Oamenii tind să creeze legături strânse cu persoanele cu care împărtășesc aceleași valori și interese, doresc să aparțină. Social media este extensia acestei dorințe umane fundamentale.

Când un consumator urmărește un influencer, se implică într-un grup de oameni care la rândul lor fac același lucru, împărtășind aceleași interese și aspirații. De fiecare dată când un consumator cumpără un produs recomandat de influencer, își confirmă în subconștient locul în acel grup social. Astfel, el va fi mai dispus să asculte și să ia în considerare produsele sau serviciile recomandate de influencer.

Marketingul prin intermediul influencerilor constă în mai mult decât cifre. Acesta reprezintă un efect pe termen lung, reprezintă o apropiere mai mare față de consumatori care, așa cum am menționat la începutul articolului, doresc să interacționeze cu oameni, nu cu corporații.

Ai aflat informații interesante?

Abonează-te la newsletter şi îți vom trimite noutățile.
Articol publicat în Articole și noutăți   Miercuri, 13 Februarie 2019